Bebe Începuturi este o jucărie educațională, inspirată de filozofiile Montessori și Waldorf. Poate fi folosită încă din primele zile de viață și ajută bebelușul să își descopere simțurile până la vârsta de un an și chiar mai mult, putând fi folosită ulterior cu noi figurine și elemente pe bază de magnet, care să corespundă nevoilor de dezvoltare din perioadele următoare. Jucăria este alegerea perfectă pentru părinții care au drag de materiale naturale, care vor să consume local și sunt responsabili cu mediul înconjurător.
*Pentru a susține această campanie, vă rugăm să alegeți una din recompensele din dreapta.
Care este povestea noastră?
Mamă și unchi de fete, am vrut ca bebelușele noastre să crească și să se dezvolte sănătos și în ritmul lor, și, pentru că am găsit pe piață jucării fie prea colorate, fie prea gălăgioase sau din materiale de plastic, am creat noi jucăria pe care o visam și care sperăm să însoțească cât mai mulți bebeluși și părinți la început de drum. Așa am ajuns să construim brandul Prunka și caruselul Bebe Începuturi.
În procesul de creație am avut în vedere feedback-ul părinților și al bebelușilor care s-au bucurat de o joacă pe cinste.
De ce să aleg jucăria Bebe Începuturi? Răspunde nevoilor de dezvoltare ale bebelușului tău încă din primele zile de viață:
designul modular, intuitiv, permite utilizarea personalizată, în funcție de interesele și ritmul de dezvoltare al bebelușului tău.
E sigură
Jucăria este produsă din lemn de fag, vopsită în culori pe bază de apă, sigure pentru bebeluși. Lemnul este șlefuit și rotunjit. Oglinda este din material acrilic, astfel încât nu se poate sparge, iar magneții sunt puternici și figurinele nu pot fi desprinse de un copil mai mic de 2 ani.
E durabilă/sustenabilă, concepută și produsă local
Cumpărând caruselul Bebe Începuturi, cumperi local, sustenabil și încurajezi designul simplu, minimalist, durabil. Producția este realizată de tâmplari dibaci, tătici și ei, într-un mic atelier din Râmnicu Vâlcea. Cadrul jucăriei este de alamă, un material sustenabil, reciclabil la infinit.
Designul a fost conceput pentru a permite reutilizarea jucăriei și transformarea ei pe măsură ce crește bebelușul. Pentru că figurinele sunt prinse cu magnet, părinții pot să pună poze sau alte obiecte dragi, și, cu timpul, jucăria se poate transforma chiar într-un obiect de decor sau o lampă, iar cei mici se pot bucura de o creație proprie, învățând totodată principiile magnetismului.
Cu sprijinul vostru, lucrăm la noi elemente magnetice și figurine care permit reutilizarea și reinventarea jucăriei, astfel încât să vă puteți bucura de ea pentru cât mai mult timp.
Cum o folosesc?
Caruselul din lemn se agață deasupra bebelușului, ideal pe suportul Bebe Începuturi, iar figurinele se pot folosi și alterna, cu ajutorul mâinilor dibace părintești, pe măsură ce bebelușul își descoperă simțurile, începând cu expunerea fațadelor vopsite în contrast alb-negru, acesta fiind stimulul vizual la care bebelușul răspunde în primele săptămâni, introducând apoi culorile primare, prin inversarea figurinelor.
Jucăria vine la pachet cu un ghid care să vă sprijine în folosirea ei în spiritul filozofiei Montessori.
Ce îți oferim dacă ne susții?
În urma campaniei, vrem să construim o comunitate și să vă oferim acces la resurse creative și educaționale.
Din banii strânși vom concepe elemente noi pentru carusel, de tip puzzle, care să sprijine bebelușul în etapele următoare de dezvoltare. Vrem să adăugăm figurine texturate, care să bucure simțul tactil al bebelușilor și avem în plan obiecte auxiliare, astfel încât jucăria să se poată reinterpreta și refolosi. Scopul nostru este reutilizarea produselor și sprijinirea dezvoltării copilului pentru o perioadă cât mai lungă.
Cu fiecare jucărie Bebe Începuturi achiziționată, 5% ajunge la Asociația Zi de Bine, care ajută mii de copii aflați în situații vulnerabile.
Vrem să creștem brandul Prunka, un brand local, sustenabil, axat pe materiale naturale, cu un design inteligent, dar și un brand profesionist, prin implicarea experților educaționali și să dezvoltăm produse pornind de la nevoile copilului tău.
Sprijină-ne și vom reuși! Alege una din recompensele din dreapta și fă-i o bucurie bebelușului tău.
Calendar livrare
În funcție de numărul de susținători și de nevoile voastre, livrarea jucăriilor se va face în perioada decembrie 2021 – februarie 2022.
Riscuri
În funcție de numărul de comenzi, pot apărea decalaje la termenele de livrare. Vom ține însă legătura cu voi pentru orice modificare.
FAQ
Cât timp poate fi folosit caruselul Bebe Începuturi?
Figurinele cu fațetele alb negru pot fi expuse bebelușului încă din primele zile până la 8 săptămâni sau cât timp bebelușul este interesat.
Fațetele colorate se pot expune începând cu 7-8 săptămâni.
Zornăitoarea poate fi oferită bebelușului începând cu vârsta de 3 luni și se va bucura de ea în diferite feluri, de la prindere până la descoperirea cauză-efect și rostogolire, chiar și la vârsta de 1 an.
Oglinda și reflexiile fascinează bebelușii și îi ajută să se descopere. De asemenea, poate fi folosită ca titirez (video).
Figurinele geometrice pot fi utilizate pentru joacă și învățarea magnetismului (video), mai ales după vârsta de 1 an.
Cu sprijinul vostru, noi vom lucra la elemente noi ca să bucure copiii și care prelungesc durata de viață a caruselului.
*Perioadele de vârstă sunt orientative și depind de interesul bebelușului. Jucăria fiind modulară, puteți experimenta, prin joacă, cu bebelușii din viața voastră.
Cum folosesc caruselul astfel încât bebelușul să obțină beneficiile maxime?
Vederea bebelușilor se dezvoltă gradual în primele 6 luni, fiind atrași de contraste chiar din primele zile. Expunerea la stimulii potriviți îi ajută să focalizeze, să urmărească obiecte cu privirea, să învețe relația dintre diferite forme geometrice. Pentru a obține beneficiile maxime, caruselul se atârnă inițial la o distanță de aproximativ 20 cm de bebeluș, în momentele în care bebelușul este activ, treaz, întins pe jos pe un covoraș sau pe o saltea, pentru a-l stimula să se miște și să se descopere.
Este jucăria sigură pentru bebeluși?
În dezvoltarea prototipului ne-am asigurat că implementăm normele privind siguranța jucăriilor și am testat jucăria cu bebeluși și părinți. După multă joacă, am modificat figurinele astfel încât să fie cât mai sigure și mai potrivite pentru bebelușul tău. În video puteți observa evoluția jucăriei ca design, în timp. Folosim vopsele pe bază de apă, figurinele sunt șlefuite, iar colțurile sunt rotunjite. Magneții sunt puternici și nu pot fi desprinși cu ușurință.
Trebuie să îmi fac cont ca să susțin campania?
Da! Te rugăm să îți faci cont pentru a ne susține, iar astfel vom putea și să comunicăm mai ușor cu privire la statusul campaniei.
Unde ne poți contacta?
Dacă ai întrebări, contactează-ne cu încredere la [email protected] și îți vom răspunde în cel mai scurt timp.